Ieri, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat un control asupra restaurantului Wolves ce aparține SC Aledra Flatdesign, din Țiglina 1.
Neregulile care au fost constatate au fost: condițiile neadecvate de păstrare a produselor alimentare neigienizate; spații de lucru, paviment, frigidere murdare, gresie și faianță sparte; utilizarea de produse expirate; existenţa insectelor vii și moarte în spațiul de lucru; informațiile despre substanțele alergene conținute în produsele preparate nu erau menționate și utilizarea unui alt preparat în loc de smântână, după cum era menţionat în meniu.
În urma acestor nereguli, au fost aplicate următoarele sancțiuni: două amenzi contravenționale în valoare de 13.000 de lei, două avertismente, oprirea temporară a serviciilor până la remedierea problemelor și oprirea definitivă de a mai folosi circa 20 de kg de materii prime și semipreparate alimentare.