Ne cerem scuze că vă plictisim: în centrul orașului Galați se oprește din nou apa rece

Distribuie articolul

Ne cerem scuze că vă plictisim, dar trebuie să vă anunțăm că apa rece se va opri, din nou, în centrul Galațiului. Tot lucrare și tot jumătate de zi de secetă vor fi marți, 30 iulie. De suferit vor avea sute de cetățeni de la imobilele care urmează să se doteze cu un racord de conductă nou nouț.

În Caracalul  gălățean nu se întâmplă nimic important, iar asta, în vremurile actuale, poate fi o veste bună. Rămânem cu politrucii și incompetenții noștri, vorbim despre betoanele și bătaia de joc din centrul orașului Galați și facem știri despre desele lucrări care duc la închiderea apei în zona menționată. De data asta, apa nu va fi oprită în tot cartierul și vor fi afectate niște imobile cu ghinion.

„În data de 30.07.2019, între orele 08.00–20.00, va fi afectată alimentarea cu apă potabilă a unor consumatori din zonă, respectiv: blocurile A1, Siret 1-2 (sc.1,2,3,4), R3; SC Proiect SA, Restaurant ALEX, imobilele din str.Portului 1-7. Datorită montării vanei de secționare în zona SC Proiect SA la oprirea din 17 iulie 2019, arealul afectat este mult diminuat de acestă dată față de cel de la lucrările anterioare executate în str.Navelor”, se arată în comunicatul de presă la societății Apă Canal.

Gălățenii care vor avea nevoie de apă vor putea solicita aceeași cisternă a societății Apă Canal.

Distribuie articolul

You May Also Like