În perioada 3 ianuarie – 15 august 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați au desfășurat 980 de controale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate. În urma acestor acțiuni, au fost descoperite 61 de persoane care lucrau fără a avea forme legale, dintre care 15 femei.
Situațiile întâlnite de inspectorii ITM au inclus:
– 45 de persoane primite la muncă fără un contract individual de muncă;
– 10 persoane angajate fără ca datele contractului să fie transmise în registrul general de evidență a salariaților înainte de începerea activității;
– 3 persoane care lucrau deși aveau contractul de muncă suspendat;
– 3 persoane angajate în afara programului de lucru prevăzut în contractele de muncă cu timp parțial.
În total, 36 de angajatori au fost sancționați contravențional, valoarea amenzilor aplicate fiind de 1.030.000 de lei.
,,Identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, având în vedere că măsurile dispuse de către inspectorii de muncă şi sancţiunile contravenţionale aplicate conduc la descurajarea practicării muncii nedeclarate”, a declarat Bogdan-Marius Trandafir, Inspector Şef al I.T.M. Galaţi.