În ultima ședință a Consiliului Local desfășurată la mijlocul acestei săptămâni, a fost aprobat un nou tip de abonament în transportul public de persoane din municipiul Tecuci, acesta urmând a fi disponibil de luni 1 Decembrie.
Noul abonament oferă 60 de călătorii pentru 120 lei, preț redus față de valoarea normală de 180 lei. În prezent, abonamentele se pot elibera doar de la sediul Companiei de Utilități Publice Tecuci.
Tot joi, au fost aprobate facilități pentru donatori.
Persoanele care donează sânge beneficiază de 50% reducere la abonamentul de 60 de călătorii, reducerea fiind valabilă în luna donării, calculată de la data solicitării abonamentului.
Costul final al unui abonament cu 60 de călătorii devine astfel 60 de lei.
Pensionarii de drept, fără limită de vârstă, cu pensie netă lunară de 2.500 lei inclusiv, beneficiază de 20 de călătorii dus/întors gratuite. Beneficiarii trebuie să aibă domiciliul în municipiul Tecuci.
Persoane cu dizabilități şi însoțitorii acestora precum și veteranii de război, eroii şi urmaşii revoluției de la 1989, foştii deținuți politici, persecutați politic din motive etnice și alte categorii de persoane stabilite prin legi speciale beneficiază de gratuitate fără limită pe transportul public.
„Pe Linia 4. Drăgănești – Tecuci / Tecuci – Drăgănești, începând cu 1 Decembrie, prețul unui tichet de călătorie devine 4 lei/călătorie, indiferent de metoda de achiziție”, transmite CUP Tecuci.

