Ministrul Educației a luat-o razna!

Sorin Câmpeanu a găsit soluția pentru a combate abandonul școlar în rândul copiilor proveniți din medii predispuse acestui lucru – banii pe care elevii îi pot primi din bursele școlare.

Câmpeanu consideră că această creștere a bugetului pentru bursele elevilor va avea un impact pozitiv asupra prezenței la școală.

„În 2020, aveam bugetul pentru bursele elevilor în jur de 270 de milioane, platit integral din bugetele autorităților locale. Anul trecut, am ajuns la aproape 650 milioane de lei, plătiți pentru prima oară de la bugetul de stat. Acum, avem mult peste un miliard de lei și este posibil să fie nevoie de suplimentare, de la bugetul de stat. Deci un sistem de burse atractiv, care să facă acele familii care nu au înțeles, încă, importanța școlii să înțeleagă că, trimițându-ți copiii la școală, să nu acumuleze absențe, să se preocupe de educație, pot avea acces la burse”, a spus Câmpeanu.

Până aici, totul corect. Ce a declarat însă mai departe mi se pare cel puțin de prost gust dacă nu chiar aiuristic.
Sorin Câmpeanu a calculat ca la piață banii care pot intra intr-o familie cu copii studioși:

„Spre exemplu, o familie cu doi-trei copii poate avea acces la burse care să depășească, însumate, salariul părintelui. Asta ar fi, într-adevăr, o măsură evidentă pentru a susține frecvența școlară și, implicit, reducerea abandonului școlar.

Dacă, în anul 2020 existau burse de 6 lei, 8 lei pe lună, am crescut cuantumul până la 500 de lei bursa de performanță, 200 de lei bursa de merit, 200 de lei bursa socială și 150 de lei bursa de studiu. Bursa de studiu se acordă începând cu media 7,50.
Deci, imaginați-vă, se poate cumula bursa socială de 200 de lei cu bursa de performanță de 500 de lei. Poate să ajungă acum, la 700 de lei. Daca ai doi copii cu performanțe în educație, deja sunt 1.400 de lei pe lună în familie, dau un exemplu”.

Concluzionând, ce ne spune Câmpeanu? Copiii pot fi trimiși la școală pentru a genera venituri.
Drăguț. Numai că părinții își trimit copiii la școală pentru cu totul altceva. Să acumuleze cunoștințe, să pună bazele unei culturi, educații într-un sistem cam putred, pe care mai ales domnia voastră îl modificați în funcție de ce visați noaptea. Numai în acest an școlar ați schimbat o mulțime de reguli, mare parte dintre ele cel puțin discutabile.

Că merituoșii vor fi recompensați, e foarte ok, însă puțină decență n-ar strica mai ales că sunteți la Educație.
Copiii nu merg la școală pentru bani, nea’ ministru…!

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns