Ieri, 10 septembrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, a avut loc o conferință de presă privind măsurile de siguranță adoptate de structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Galați, odată cu debutul anului școlar 2024-2025.
Începând din această săptămână, jandarmii din Galați vor suplimenta misiunile de menținere a ordinii publice cu patrulări în apropierea instituțiilor de învățământ din municipiile Galați și Tecuci. Obiectivul principal este prevenirea violenței și a faptelor antisociale îndreptate împotriva elevilor și părinților. Jandarmeria va acționa atât independent, cât și în cooperare cu poliția.
În prima zi de școală, un dispozitiv de 68 de jandarmi a asigurat ordinea în jurul a 29 de școli și licee din Galați, Tecuci și Târgu Bujor. Evenimentele s-au desfășurat fără incidente, nefiind constatate fapte contravenționale sau penale.
Pe tot parcursul anului școlar, patrulările jandarmilor vor viza și traseele de deplasare ale elevilor și profesorilor, cu intervenții adaptate în funcție de necesități. De asemenea, Jandarmeria va participa la campanii de prevenire a violenței în școli, a consumului de droguri și a traficului de persoane, în colaborare cu poliția, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.