Mare nevoie de sânge în spitalele gălățene !

Distribuie articolul

De multă vreme nu a fost o așa imensă nevoie urgentă de sânge pentru pacienții internați, mai ales în această perioadă.
Centrul Regional de Transfuzii Sangvine din Galați face un apel la toți locuitorii municipiului și județului, persoane fizice sau juridice, să doneze sânge pentru salvarea vieților.

Toată lumea este de acord că este important să ne ajutăm în aceste momente dificile semenii aflați in suferință. Un singur om are puterea de a salva alte trei vieți, prin această donare de sânge. Să donăm împreună, indiferent de profesie, statut, condiție socială. Ne costă câteva minute și dăruim în schimb ani. Oricine poate fi eroul care redă Viața!

Express de Dunăre ii invită pe toți candidații la demnități publice să doneze sânge pentru cei ce au nevoie de el.

Sigur, sunt bune și pliantele, și afișele, dar un astfel de gest, chiar și mediatizat face mult mai mult decât toată gama de propagandă electorală.

Persoanele care doresc să doneze sunt așteptate la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sangvine, situat pe strada Regimentul 11 Siret nr. 48A , de luni până vineri, în intervalul orar 07-12.


Condițiile pe care trebuie să le respecte o persoană pentru a deveni donatoare de sânge vor fi specificate în momentul prezentării la Centrul de Transfuzii.


Cei ce vor dona vor primi o adeverință cu 50% reducere pentru transportul în comun pentru o perioadă de 30 de zile, iar angajații pot beneficia și de o zi liberă. De asemenea, donatorii mai primesc și șapte bonuri de masă.

Distribuie articolul

You May Also Like