Majoritatea magazinelor vor închide astăzi la ora 18 sau cel târziu, 19!

Excepțiile sunt Lidl, Winmarkt și piețele galățene, ce vor fi închise atât pe 25 cât și pe 26 decembrie.

Toți au, cum e și firesc, program special de Sărbători.

Galeriile comerciale din Shopping City se vor închide astăzi, la ora 19.00, în seara de Ajun, urmând ca de marți, 26 decembrie, programul să revină la normal, 10-22.

Cinema City va închide astăzi la ora 17.00, iar Carrefour din incinta Shopping City, la ora 19.

Marketurile Carrefour din municipiul Galați, vor închide astăzi la ora 18. Kaufland propune același program pentru astăzi, 7-18, în timp ce la  Metrou se va lucra cel mai putin: 6-16.

Auchan va avea astăzi programul în intervalul orar 7-18, la fel ca și Lidl, numai că acesta din urmă va fi închis și pe 26 decembrie.

Profi închid astăzi la ora 19 iar Penny, cu o oră mai devreme.

7-17 este programul de astăzi la Selgros Selgros, iar la Winmarkt galeriile vor fi deschise in intervalul 9-18.

Dunărea Mall, din Micro 19 va fi deschis astăzi între 10 și 17.

În piețe, boierie! Două zile va fi tras heblu…25 și 26 decembrie, zile de relaș!

Ai putea fi interesat și de: