Majorări ale indemnizațiilor parlamentarilor și aleșilor locali, strecurate pe șest

Distribuie articolul

Proiectul prin care se majorează salariile parlamentarilor a intrat pe finalul zilei de astăzi, pe ultima sută de metri, la votul Senatului, fiind aprobat cu 92 de voturi (22 au votat împotrivă, patru s-au abținut).

Acest act legislativ nu îi vizează doar pe parlamentari, ci și pe aleșii locali. Iar pentru că lașii găsesc mai mereu prostovani cu care să scoată pietrele încinse, și aici mă refer la PSD Și PNL, autorii oficiali ai inițiativei sunt doi senatori UDMR, Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon. Aceștia spun că este vorba de „o eliminare a inechităţilor existente în acest moment”.

„Personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Serviciilor Parlamentului, Serviciului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale beneficiază pe durata desfăşurării acestei activităţi de majorare a salariului de bază aflat în plată prevăzut la art.77(alin) 4 din prezenta lege. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere se stabileşte personalul contractual care beneficiază de sporul de complexitatea muncii în cuantumul prevăzut la art.17 (alin.)4”, prevede amendamentul adus la proiectul de lege privind aprobarea OUG 115/2022 pentru completarea art. I din OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ vizează acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grad/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie – iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.


Distribuie articolul

You May Also Like