De la ora 11, în incinta Sălii de festivități a Hotelului Muller, va începe Conferința Organizației Municipale Galați a Forței Dreptei.
Pentru funcția de președinte al organizației și-a depus candidatura Marius Celmare, în timp ce pentru postul de secretar general va candida Radu Frâncu iar pentru secretar general adjunct, Milică Dobrea.
Se vor alege și șase vicepreședinți precum și Biroul Politic Local.
La acest eveniment vor fi prezenți și colegii de la USR Galați, ce formează alături de Forța Dreptei și PMP, Alianța Dreapta Unită (ADU).
Printre aceștia îi amintim pe George Ștefanache, președintele USR Galați, deputatul Bogdan Rodeanu, consilierii locali Daniela Ancuța Șarpe, Flavia Susnoschi și Daniel Zinica.
Peste două săptămâni, în 16 martie, va avea loc alegerea noii echipe de conducere a Forței Dreptei la nivel județean, ocazie cu care va sosi la Galați, conducerea centrală a partidului. Sunt așteptați Ludovic Orban, Violeta Alexandru, Antonel Tănase, George Ionescu, dar și liderii colegilor din alianță, Cătălin Drulă și Eugen Tomac.