„Linia nud”, expoziția de patrimoniu al Muzeului de Artă Vizuală

Distribuie articolul

O perspectivă inedită asupra artei nude – prin expoziția „Linia Nud” – așteaptă publicul, începând de mâine, la Muzeul de Artă Vizuală Galați. Expoziția, situată la etajul sediului expozițional, aduce în prim-plan 12 desene remarcabile, parte din colecția de grafică a muzeului, fiecare ilustrând interpretarea unică a nudului de către doi artiști de excepție: sculptorul belgian de origine basarabeană Idel Ianchelevici și artista Georgeta Arămescu, amândoi având o legătură profundă cu Galați.

Idel Ianchelevici (1909–1994), membru de onoare al Academiei Române și cu un muzeu dedicat lui, în La Louviere Belgia, a avut debutul artistic în Galați, în timpul stagiului militar. „Cele două desene prezentate publicului sunt „Endormie” realizat în 1985 și intrat în 1995 în colecția de grafică a muzeului, prin donație făcută de artist, și „Nud semiculcat” datată 1961, întrată în patrimoniul MAV în 2010, în urma donației constând în 35 de desene semnate Idel Ianchelevici, donație făcută prin generozitatea doamnei Helmi Veldhuijzen, Olanda”, ne spune muzeografa Liliana Tofan.

De cealaltă parte, Georgeta Arămescu, figură artistică rafinată, născută la Galați, fiica profesorului Gheorghe D. Arămescu și a Elenei Madgearu, studiind în New York, înființează grupul „Șase pictori abstracți din sudul Floridei” grup care promova action painting și pictura abstracționistă, și din 1968 expune și în România și face donații importante orașului natal, Muzeului de Artă Vizuală Galați. Expuse sunt 10 desene în marker și tuș pe hârtie realizate între 1975 și 1984. Lucrările sale experimentale, ce combină stilistica artei populare românești cu tendințele artei americane, reflectă o abordare modernă a nudului, departe de canoanele tradiționale.

Așadar, Idel Ianchelevici și Georgeta Arămescu, cu trasee artistice diferite, se întâlnesc în acest spațiu expozițional prin abordarea comună a liniei ca mijloc esențial în exprimarea artistică a nudului.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: