Județele Galați, Brăila, Ialomița și Călărași se mobilizează pentru a construi un drum expres între Galați și Autostrada Soarelui

Distribuie articolul

Consiliile județene din Galați, Brăila, Ialomița și Călărași s-au asociat pentru a realiza un proiect de infrastructură. Este vorba despre drumul expres Galați-Drajna, prin Brăila și Slobozia. Consiliile județene de la Galați, Brăila, Ialomița și Călărași au pus bazele unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.

Primul proiect care va fi coordonat de către noua asociere administrativă este construirea unui drum TransRegio Galați – Brăila – Slobozia (Ialomița) – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu (Călărași), în parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Autoritățile locale vor implementa proiectul și, la final, Ministerul Transporturilor va depune dosarul pentru obținerea finanțării europene.

Drumul expres va avea aproximativ 140 de kilometri și va realiza legătura între orașele Galați, Brăila și București sau Constanța prin Autostrada Soarelui. În prima etapă, o firmă va fi delegată să stabilească viitorului drum expres. Dacă toate merg conform planului, șoseaua ar putea fi gata în 2026-2027.


Distribuie articolul

You May Also Like