Grevă în învățământ, miercuri 19 ianuarie!

Distribuie articolul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 — 14 ianuarie 2022, declanșarea GREVEI DE AVERTISMENT miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde sunt membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” si F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00.

Protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație și de a adopta măsuri concrete pentru:

1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar si nedidactic)

2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începand cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții optime.

Aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum si ai FNS „ALMA MATER”, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat si Partidului National Liberal. A fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fata Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns