Vineri, la sediul ISU Galați a avut loc prezentarea activității desfășurate de pompierii militari în anul 2023. Totul s-a desfășurat într-un cadru de sărbătoare, iar la eveniment a participat și subprefectul județului Galați, Veronica Macri.
Inspectorul șef al ISU, colonelul Fănel Cătălin Racoviță-Mic a prezentat activitățile și misiunile desfășurate de pompieri în anul precedent, după care a analizat rezultatele instituției comparativ cu anul precedent. El a precizat că în 2023, activitatea inspectoratului s-a bazat pe îmbunătățirea pregătirii personalului pentru situațiile de urgență și pe răspunsul pe care-l au în cazul acestora.
În 2023, au fost apelați de 34.510 ori, în medie 95 de apeluri zilnice, mai puțin decât în 2022, când au fost 37.595 de apeluri. Au intervenit pentru lichidarea a 175 de incendii de vegetație, 23 de situații de descarcerare. Pentru acordarea de asistență medicală de urgență, cadrele ISU au fost sunați de 6.829 de ori, în cazuri pentru protecția comunității de 996 de ori, pentru asistența persoanelor au fost 425 de ori și alte situații de 1.260 de ori.
Prin urmare a acestor fapte, au fost salvate 490 de persoane.