Investiție de 6,5 milioane de lei la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor

Pavilionul principal al Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, în care funcționează Maternitatea și Secția de Chirurgie Generală, a fost modernizat printr-o investiție în valoare de 6,5 milioane de lei.

Clădirea principală a spitalului nu a fost niciodată renovată major în 60 de ani. S-a consolidat fundația prin injectări de beton până la aproape 2 metri adâncime, s-au schimbat toate instalațiile de climatizare, termice și electrice, s-a refăcut tencuiala interioară, tâmplăria a fost înlocuită, iar acoperișul a fost schimbat.

De asemenea, au fost montate panouri fotovoltaice, a fost instalat un lift, instalații de ventilație și un sistem de detecție și alarmare în cazul unui incendiu.

În pavilion vor fi Maternitatea, cu secții de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, sala de naşteri, şase saloane pentru paciente şi nou-născuţi, precum și Chirurgia Generală, cu sala de operaţii, saloanele de terapie intensivă, săli pansamente, cabinete medicale şi patru saloane pentru pacienți.

Ai putea fi interesat și de: