Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări, valabile pe parcursul zilei de astăzi, 31 august.
Astfel, astăzi, între orele 10 – 21, în Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, în nordul Crișanei, în Maramureș și în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni.
În nord-estul Munteniei, partea continentală a Dobrogei și local în Moldova, în special după-amiază și seara vor fi vijelii (cu rafale de 60…75 km/h), grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm) și averse torențiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp.
Pentru cei ce se află în zonele montane din vestul țării, tot astăzi, între orele 12 – 21, în județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și zona de munte a județului Bihor vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.
Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

