Aseară, la ora 19,05, în halta de mișcare CA Rosetti din județul Buzău, de pe tronsonul feroviar 702, trenul de călători operat de Transferoviar Călători TFC IR 10074 028, care circula pe relația Galați – București Nord, a intrat în coliziune cu un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km CF 161+100, firul II.
Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime, fiind produse doar pagube materiale.
Trenul a rămas staționat până la sosirea echipajelor de poliție și efectuarea cercetării la fața locului, precum și a procedurilor legale, inclusiv testarea cu aparatul etilotest a mecanicului de locomotivă și a conducătorului auto. Cauzele producerii incidentului vor fi stabilite de organele competente.
Sucursala Regională de Căi Ferate Galați reamintește tuturor participanților la trafic că trecerile la nivel cu calea ferată reprezintă zone cu risc ridicat, iar respectarea regulilor de circulație este esențială pentru prevenirea accidentelor.
Facem apel către conducătorii auto:
– să respecte semnalizarea rutieră și feroviară din zona trecerilor la nivel;
– să oprească la semnalele luminoase și acustice aflate în funcțiune și să nu forțeze traversarea căii ferate;
– să respecte poziția barierelor și semibarierele, fără a încerca ocolirea acestora;
– să se asigure temeinic înainte de traversarea liniilor de cale ferată acolo unde trecerile nu sunt prevăzute cu bariere;
– să respecte prevederile legislației rutiere și ale reglementărilor privind traversarea căii ferate.
Nerespectarea acestor reguli poate avea consecințe grave, punând în pericol viața conducătorilor auto, a pasagerilor și a personalului feroviar.
Campaniile demarate de CFR SA „Viața are prioritate!” „O clipă, o viață!„ „Fii precaut! Trecerea la nivel nu iartă!„ continuă, având ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare privind riscurile asociate traversării neregulamentare a căii ferate și promovarea unui comportament responsabil în trafic.

