Încă o tranșă de vaccin a ajuns în România. Află AICI câte doze vor fi distribuite centrelor de vaccinare din Galați și Brăila

Distribuie articolul


O nouă tranșă de vaccin a ajuns luni dimineață în România. Este vorba despre a șasea tranșă cu vaccinul Pfizer/BioNTech care a fost transportat cu avioanele. În total, 92.000 de doze au fost livrate de producător, acestea urmând să fie distribuite de autorități în centrele de depozitare.


Centrul de depozitare de la Constanța care aprovizionează punctele de vaccinare din Galați și Brăila primește 9.360 de doze.

Conform programărilor de pe platforma de vaccinare, o parte din cantitatea totală (peste o mie de doze) va fi trimisă la Galați și Brăila. Vaccinurile vor fi transportate cu mașina în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Producătorul vaccinului Pfizer/BioNTech a anunțat că începând din această săptămână revine la fluxul normal de livrare stabilit cu țările UE. Câteva zile, livrarea a fost afectată din cauza unor lucrări făcute la fabricile companiilor.


Statisticile oficiale arată că peste 8.000 de gălățeni s-au vaccinat anti-Covid. Pe listă sunt cadrele medicale din prima etapă, dar și persoanele din etapa a doua a campaniei.


Distribuie articolul

You May Also Like