Înălțarea și Ziua Eroilor, marcate cum se cuvine în comuna Schela

Totul a început prin intonarea Imnului de stat al României după care a urmat procesiunea de comemorare a eroilor localității, oficiată de preoții din cele două localități ale comunei, Schela și Negrea.

Pe o vreme cumva de vară, ceremonia s-a desfășurat în asistența a câtorva sute de localnici, pe lângă autoritățile locale fiind prezent un detașament al UM 02468 de la Smârdan, care la finalul evenimentului a defilat în aplauzele celor prezenți.

Primarul localității, Maricel Petrea a trecut în revistă realizările din ultima perioadă dar și ceea ce și-a propus pentru viitor. Ulterior, au mai evocat memoria eroilor din Schela, locțiitorul comandantului unității militare prezente la eveniment, viceprimarul comunei și deputatul PNL, Onuț Atanasiu

     Spre finalul evenimentului, un grup de copii de la Școala din Schela a prezentat un scurt program artistic, emoționant pentru cei prezenți.

 De asemenea, au fost premiate cinci cupluri ce au împlinit 50 de ani de căsnicie, iar mai apoi s-au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul localității, din partea Primăriei, Consiliului Local, UM 02468, Poliției locale și a unor agenți economici.

Ai putea fi interesat și de: