Habemus unepereu! Iară…!

Distribuie articolul

Habemus unepereu! Iară…!

 

Cu partidul respectiv e ca la box. Mai încasează un ricoșeu, e trimis la podea, se hodinește ceva vreme pe jos, încearcă să-și revină, se ridică, iară și-o ia peste ochi și tot așa.

Complicat partid.

Domn general Oprea, cu gașca sa de infanterie din care nu lipsesc Ilie Năstase și Anghel Iordănescu, s-a trezit buimac după ceva timp de sforăituri prelungite și mai vrea o dată…

Acum e greu de prezis ceva rezultate, cu excepția certitudinii că va rupe un țâr de voturi de pe la socialiști&umaniști.

De fapt, ca să fim corecți, de la socialiști vor rupe câte puțin mai multe partidulețe, cum ar fi cele conduse de Șoșoacă, Dăncilă, Dragnea, Orlando, Ponta, Simion, Piedone și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Oprea.

În Garnizoana Galați, sarcina primită de la Marele Stat Major îl vizează pe Sorin Lăcătușu, un tinerel ce a încercat apa de mare cu rana deschisă, acesta având în timp un periplu cel puțin interesant în zona politică: PSD, Pro România, PNL, UNPR și câte or mai fi.

Cu cartierul general în zona Pieței Centrale, fix în podul lui Profi, UNPR va fi monitorizat cu siguranță de ceilalți competitori, mai ales de cei din stânga eșichierului politic, de teamă să nu le fie luată șunca din fasole de noul venit la masă.

Om vedea ce-o fi și cu… cest partid…!

 


Distribuie articolul

You May Also Like