În cadrul unei acțiuni planificate de inspecție, comisarii Gărzii de Mediu Galați au verificat un operator economic din comuna Barcea, ce desfășoară activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz.
Cu toate că au fost identificate dotări corespunzătoare pentru desfășurarea activității și existența evidențelor pentru vehiculele tratate, controlul a scos în evidență mai multe neconformități.
Deșeurile periculoase și nepericuloase erau stocate în amestec, contrar prevederilor legale privind colectarea separată.
Nu au fost respectate termenele legale de transmitere a raportărilor către autoritățile competente de mediu.
Ca urmare a celor constatate au fost dispuse măsuri ferme pentru stocarea selectivă a deșeurilor și transmiterea la timp a tuturor raportărilor prevăzute în autorizația de mediu.
A fost aplicată o sancțiune contravențională de 50. 000 lei pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor.
De asemenea, a fost emis un avertisment pentru încălcarea prevederilor legii privind protecția mediului.

