Municipiul Galaţi primește o distincție remarcabilă, fiind inclus în Reţeaua Globală UNESCO a „Oraşelor care învaţă”, alăturându-se unui select grup de 356 de orașe din întreaga lume, printre care se numără Liege (Belgia), Lille (Franța), Bratislava (Slovacia) sau Manchester (Marea Britanie), anunță Primăria Galați.
„Oraşul nostru a evoluat mult în aceşti ani, iar includerea în Reţeaua UNESCO este în acelaşi timp o mândrie şi o recunoaştere a eforturilor fiecăruia dintre noi. Avem la Galaţi un adevărat record de investiţii în şcoli, susţinem performanţa şi excelenţa în educaţie”, declară primarul Galațiului, Ionuţ Pucheanu.
UNESCO Global Network of Learning Cities – GNLC este o reţea internaţională care cuprinde oraşe ce promovează cu succes învăţarea pe tot parcursul vieţii în comunităţile lor. Municipiul Galaţi a fost adăugat reţelei la recomandarea unui juriu de experţi în domeniu.
„Ca participant la Reţeaua Globală UNESCO a «Oraşelor care învaţă», municipiul Galaţi este pregătit să contribuie la agenda globală, incluzivă, echitabilă şi de calitate a educaţiei pentru toţi. Municipiul Galaţi va promova în continuare parteneriate cu organizaţii ale societăţii civile, companii, instituţii culturale şi lideri din comunitate pentru a crea oportunităţi de învăţare, pentru a împărtăşi resurse şi a promova participarea activă”, se arată într-un comunicat de presă remis de Compartimentul de presă al Primăriei Galaţi.