După o perioadă petrecută în funcția de director al Școlii Federale de antrenori din Republica Moldova, gălățeanul Dănuț Oprea a fost numit la începutul acestei săptămâni directorul tehnic al Federației de Fotbal a Republicii de peste Prut.
Dănuț Oprea, 50 de ani, a jucat la cele două cluburi emblematice din Galați, Oțelul și Dunărea. Pentru actualul club ce activează în Liga a II-a Dănuț Oprea a evoluat în trei perioade: 1988-1996, 1999-2000, 2002-2005, iar prin evoluțiile sale a determinat suporterii Oțelului să-l includă în cele 50 de legende ale clubului. Pentru Dunărea a evoluat în două perioade 19993-1996 și 2006-2007.
În afara celor două echipe gălățene Dănuț Oprea a mai jucat în România pentru Dacia Unirea Brăila, Farul Constanța și FC Onești. A evoluat și pentru două echipe din străinătate: Gyori ETO, din Ungaria, și Dynamo Berlin, Germania. Din postura de antrenor a pregătit FCM Dunărea Galați în intervalul 2008-2009.
A mai pregătit Naționala de juniori U19 din Republica Moldova și Naționala de tineret din Republica Moldova. A fost secund la FCM Dunărea, antrenor – jucător și director tehnic la FC Brașov. În Moldova a pregătit echipa de club Veris Chișinău, formație cu care a promovat în prima ligă din Republica Moldova și a jucat finala Cupei Moldovei, ambele în 2013. Din 2019 a ocupat funcția de director al Școlii federale de antrenori din Republica Moldova.

