Aseară, în cadrul galei „M.A.I. aproape de tine”, trei jandarmi gălățeni au fost apreciați de prefectul județului Galați, Anamaria Naggar, pentru munca depusă, pentru implicarea discretă, dar constantă, și pentru binele făcut dincolo de atribuțiile de serviciu.
Plutonierul adjutant-șef Sava George și plutonierul adjutant Cobiliță Dan sunt dintre cei care nu au făcut niciodată un pas înapoi atunci când comunitatea a avut nevoie de sprijin. Au răspuns prezent, de fiecare dată, cu seriozitate și responsabilitate.
Alături de ei, plutonierul adjutant Cristian Onofrei a primit recunoașterea pentru activitatea umanitară dusă cu sufletul, în special pentru copii, acolo unde uneori speranța are nevoie de oameni.
Sunt motive de mândrie pentru noi, pentru că, dincolo de uniformă, rămâne omenia, iar ei o poartă cu demnitate.
Astăzi, 3 aprilie, se împlinesc 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române!

