Expoziție de grafică cu Theodor Romilă, la Muzeul de Artă Vizuală Galați

Distribuie articolul

Muzeul de Artă Vizuală Galați găzduiești miercuri, începând cu ora 18.00, vernisajul expoziției de grafică „Explorări”, semnată de artistul Theodor Romilă. Născut în Turda pe 1 iunie 1999, Romilă a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut o licență în 2021 și un masterat în 2023, și în prezent urmează studii doctorale în cadrul aceleiași instituții. Artistul s-a distins prin participarea la expoziții personale și de grup, atât în România, cât și internațional, în țări precum Bulgaria, Italia și Spania, beneficiind și de burse Erasmus.

Profesorul universitar doctor habil. Dana Fabini îl descrie pe Romilă ca fiind un artist deosebit, evidențiind maturitatea și sensibilitatea sa artistică rar întâlnite la vârsta sa. „Theodor Romilă este un tânăr artist cu totul special. Spre deosebire de majoritate colegilor lui de generație, care folosesc tehnici digitale, sau caută să se facă remarcați prin instalații intermedia cu teme de actualitate socio-politică, el dimpotrivă recuperează măiestria și virtuozitatea desenului clasic prin subiecte inedite care transcend realitatea.”, ne spune ea.

Așadar, lucrările lui Theodor Romilă recuperează măiestria desenului clasic prin abordarea unor subiecte originale ce transcend realitatea, demonstrându-și talentul remarcabil în stăpânirea mijloacelor de expresie și aprofundarea desenului înțeles ca artă majoră. Utilizând predilect creioane conté și grafit pe hârtie, Romilă explorează teme diverse, transfigurând realitatea în compoziții artistice ce invită la reflecție asupra vieții și condiției umane, cu o sensibilitate și maturitate artistică remarcabile.

Expoziția „Explorări” rămâne deschisă publicului până pe 14 aprilie, sub curatela Adei – Simona Biriș, oferind gălățenilor ocazia de a întâlni artistul și de a explora lucrările sale ce combină virtuozitatea clasică cu o viziune personală și postmodernă.


Distribuie articolul

You May Also Like