Explozie urmată de incendiu la o gospodărie din Drăgănești

Astăzi, în Sfânta zi de Paște, chiar la orele dimineții, o explozie urmată de un incendiu au făcut două victime în comuna gălățeană Drăgănești.

 Concret, o femeie de 40 de ani și fiica sa de doi ani au fost victimele deflagrației cauzate de o scurgere de gaze de la butelia aragazului.

 Femeia în dorința de a pregăti masa de Paște pentru familia sa, intr0o anexă, acolo unde era bucătăria, în momentul în care a dorit să aprindă aragazul, s-a produs incidentul.

Evident, a fost și un incendiu de pe urma cărora mama și fiica sa s-au ales cu arsuri grave.

La fața locului au ajuns echipajele de pompieri, SMURD-ul și o ambulanță SAJ.

Medicii au constatat că ambele victime aveau arsuri foarte grave și le-au transportat la spital.

”Cele două victime sunt o fetiță cu vârsta de 2 ani, cu arsuri de gradul al treilea, și o femeie cu arsuri pe 40 la sută din suprafața corporală.”.

Ai putea fi interesat și de: