Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Primăria comunei Cuca au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a gestionării inteligente și a utilizării energiei din surse regenerabile” la școala gimnazială „Sfântul Gheorghe” din localitate.
Perioada de implementare a proiectului este de trei ani iar valoarea totală se ridică la 1,646 milion lei.
Pe lângă reabilitarea moderată a clădirii școlii în suprafață totală de 582 mp, în acest proiect este prinsă și o stație cu două puncte de reîncărcare a mașinilor electrice.
Primarul comunei Cuca, Mihăiță Vlad ne-a declarat că în momentul de față, după semnarea contractului de finanțare se află in derulare procedura de achiziție pentru proiectare și execuție.
„Este un proiect necesar în comunitate, atât creșterea eficienței energetice la școală cât și stația de alimentare cu energie electrică a mașinilor. Ca noutate, avem deja semnat contractul și pentru reabilitarea grădiniței, proiect depus de asemenea la MDLPA prin Planul National de Redresare și Reziliență, Componenta 10- Fondul Local”, a mai spus primarul comunei Cuca, Mihăiță Vlad.