EDITORIAL /Stânga și Rodeanu ar putea elimina ștampila de oraș roșu

Distribuie articolul

Așa ne-am potcovit cu pesedei hoți ori incompetenți, ori de-amândouă… deodată, că Galațiul a ajuns în cei 30 de ani de democrație o simplă chestie pe harta Patriei.


Am avut șansa ca în tot acest timp să traversez țara în lung și-n lat mergând in absolut toate municipiile reședință de județ. Inevitabil am fost întrebat de Galați, cum arată, ce mai e pe-aici. Unora, după ce s-au mutat din Galați de mulți, mulți ani le-am spus fără să o fac pe detractorul de serviciu că dacă nu au mai fost recent pe la noi, nu-i bai, că n-au pierdut nimic.


Lozincile politicienilor vremelnici de stânga ce s-au perindat în funcții ne-au adus fie o stare de jenă, fie de frustrare văzând că în comunități mult mai năpăstuite se poate, și aici nu.


Marile realizări, marile schimbări ale Galațiului sunt așa de irelevante că ți-e jenă să le enumeri. Bine, o să spuneți că s-a mai făcut câte ceva. Poate. Pentru cei ce se mulțumesc cu puțin și prost. E de un nonsens dus până la imbecilitate să mulțumim, să lăudăm, să preamărim un urmaș comunistoid că a dat o mână de var, a vopsit o bordură sau a dat cu zeamă de sare de lămâie să sucombeze insectele . Hai sifon, bre !


Ar mai fi o variantă să scoatem și noi capul în lume fără să ne miște jena de ce-i pe-aici. Să dăm naibii de pământ cu toți măscăricii și maimuțele astea de stânga, nu de alta dar ar cam fi timpul să ne reclădim Galațiul după modernism si autenticitate, nu după cum dictează Nica la partid, sau ce-a vizitat Pucky în excursia făcută la Bujumbura de Burundi.


Ceea ce propune dreapta decentă, o echipă cu Bogdan Rodeanu, candidat la Primărie și George Stângă, candidat la Consiliul Județean poate fi o soluție pentru reclădirea de care făceam vorbire. Unii vor spune că mai sunt și alții de dreapta. Da dragă, Cristache-pemepeu, dar omul va trebui să mai aștepte unul sau două mandate pentru că va fi ocupat o vreme cu lecturile copilăriei necitite la timp, va studia apoi câte ceva din DEX și mai încolo, cum spuneam, mai vedem, analizăm, chestii dintr-astea mai elevate.


Revenind ca cele două candidaturi decente pentru Galați trebuie spus că orice comparație cu personajele pe care le propun socialiștii Ciolacului este aiuristică dacă nu chiar cât o ratare a readucerii municipiului și județului pe hartă. Pentru că, de ceva vreme suntem fix pe colțul din dreapta, jos. Acolo unde scrie cu majuscule. LEGENDĂ.

Distribuie articolul

You May Also Like