N-am prea avut noi parte de așa (ne)prestanță în România democratică și parcă e aiurea că nici nu știi ce comportament să adopți față de așa politicieni.
Individul ăsta, ca de altfel și numai puțin diafana Șoșoacă, s-ar putea crede că-i din tagma lui Vadim sau a nesănătoasei franceze, Le Pen. Total greșit. Vadim avea latura naționalistă ce-i drept mult prea mult dezvoltată, dar în esență era un om de cultură.
Cum ar veni, dacă te face albie de porci un individ citit, parcă e altcumva decât atunci când împroașcă noroiul unu’ ca Simion.
Habar n-avem de valoarea intrinsecă a acestui mamifer de rit vechi, habar n-avem ce cărți au stat la baza suferinței sale mintale, și nici măcar nu știm dacă ovăzul ce ține loc la el de materie cenușie ar fi ori ba, cumva expandat.
Petardele aruncate aiurea de un an și-un pic de-acest scăpătat țin exclusiv de un mod absolut rudimentar de-a face politică.
Mă întreb dacă, așa peste noapte situația asta epidemiologică nenorocită ar dispărea, nu l-am regăsi pe Simion mai mult decât în postura unui plod căruia i s-a furat jucăria.
Nivelul de dileală a ajuns până acolo încât să-și agațe potențiali electori la drumul mare prin metoda ceea neaoșă – ba pe-a mă-sii! Adică, ăia de la USR sunt poponari, așa cum susține Simionul iar noi ce-ar trebui să facem ? Să-l credem pe cuvânt? Care cuvânt? Al cui cuvânt? Și de unde știe diliul în cauză că ăia de la USR sunt așa cum i-a făcut? A fost spectator? Are informații certe de la făptași? Ori poate a participat si el la anduranță?
Cred că verdictul cel mai aproape de adevăr în cazul Simionului este legat de-un anume halat, băietul fiind poate primul politician(sau al doilea dacă e Madame de Șoșoacă de acord!) declarat oficial caz de targă.
Pe la mijlocul anilor 90 a fost o intenție de propunere legislativă ca toți candidații la demnități să treacă mai întâi pe la psihiatru pentru ca mai apoi să ceară încrederea electoratului.
Cred că nu se mai ajungea la prezența unor așa rebuturi la butoanele legiferării.
