Două troleibuze noi vor ajunge pe traseele din Galați în luna noiembrie

Distribuie articolul

În luna noiembrie la Galați ajung primele două troleibuze noi, cumpărate de Primărie, din creditul făcut la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Reprezentanții municipalității au anunțat că noile troleibuze se vor afla în probe, timp de o lună, după care vor intra pe traseu, la finalizarea formalităților de omologare și înmatriculare. În total, cu creditul de la BERD, Primăria a cumpărat 14 troleibuze. Celelalte vehicule electrice vor ajunge în Galați, eșalonat, începând din luna decembrie și vor fi introduse pe traseu treptat. Achiziția celor 14 troleibuze noi a costat peste 22 milioane de lei.

Reprezentanții Primăriei spun că lista de cumpărături va crește. În următorii ani, vor fi cumpărate zeci de autobuze și de tramvaie, promit edilii. Recent, cei de la Societatea Transurb au anunțat că au nevoie de tramvaie noi. Reprezentanții transportatorului public de persoane au întocmit caietul de sarcini pentru achiziționarea a șase tramvaie noi. Acestea vor fi cumpărate de la un producător european. Tramvaiele care costă aproximativ două milioane de euro bucata vor fi achiziționate cu fonduri europene. Potrivit caietului de sarcini, fiecare tramvai va fi silențios, economic și va avea 30 de metri lungime, capacitatea de 300 de călători, podeaua coborâtă, afișaj electronic și aer condiționat. Dacă totul va merge conform planului, tramvaiele vor circula pe străzile din Galați în anul 2020.

Problema este că noile tramvaie au nevoie de o cale de rulare modernă. De aceea, Primăria Galați va încerca să modernizeze infrastructura și depoul de pe bulevardul G.Coșbuc tot cu bani din împrumutul de la BERD. În prezent, societatea Transurb are 44 de tramvaie, unele vechi de jumătate de secol.

Distribuie articolul

You May Also Like