Primăria Galați anunță că a lansat în dezbatere publică un proiect privind aprobarea regulamentului de atribuire a locurilor în parcările de reședință din oraș. Documentele care însoțesc proiectul pot fi consultate pe site-ul primăriei, iar propunerile pot fi trimise până pe 25 aprilie.
Locurile de parcare din jurul blocurilor vor aduce bani la bugetul local. Pentru a închiria un loc de parcare, un proprietar de mașină va plăti cel puțin 250 lei/an. Suma poate crește în cazul în care sunt mai mulți doritori și se organizează licitație. Atribuirea se va face pe perioade de trei ani.
„În situația în care numărul de solicitări depășește numărul de locuri amenajate în parcarea de reședință sau când unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulți locatari, atribuirea se va face prin licitație publică. Prețul de pornire al licitației îl reprezintă tariful de bază stabilit prin hotărâre a Consiliului Local Galați”, scrie în propunerea Primăriei.
Locuri de parcare vor putea închiria doar gălățenii care au mașină, locuiesc în apropierea parcării și nu dețin un garaj în zonă. Un loc de parcare va fi arondat unui apartament, indiferent de numărul de mașini deținute de familie.
„În parcările de reședință se va atribui un singur loc de parcare pentru un apartament din imobilul arondat parcării de reședință, indiferent de numărul de persoane ce domiciliază în acesta sau de numărul de autoturisme pe care le dețin persoanele respective, deținerea unui autoturism în proprietate/folosință fiind una dintre condițiile obligatorii pentru a participa la procedura de atribuire a locului de parcare din parcările de reședință”, este propunerea Primăriei.
Locurile de parcare din parcările de reședință vor fi atribuite numai după amenajarea, ordonarea, semnalizarea verticală şi orizontală şi numerotarea acestora de către Primăria municipiului Galați.

