Depoul de tramvaie, strada Ștefan cel Mare și tronsonul cuprins între Piața Energiei și viaduct vor fi modernizate cu fonduri europene

Distribuie articolul

Primăria Galați anunță că luni s-a semnat contractul de proiectare pentru modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a Bulevardului Siderurgiștilor (tronson 2) și a străzii Ștefan cel Mare.

Documentul a fost semnat luni, iar oferta declarată câștigătoare, în urma licitației publice, este de aproape 2,8 milioane de lei. Contractul de proiectare are o durată de 8 luni, după ce Primăria a obținut fonduri europene în acest scop.

În cadrul proiectului vor fi modernizate mai multe străzi și clădiri.

„Prin proiect se urmărește în principal modernizarea unor clădiri de la Depoul nr. 1 și a căii de rulare a tramvaielor, modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor (între Piața Energiei și intrarea pe viaduct), precum și modernizarea Străzii Ștefan cel Mare, reabilitarea rețelelor, realizarea de piste pentru bicicliști etc.”, anunță Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați.

Modernizarea se va realiza tot cu fonduri europene, iar lucrarea va costa aproximativ 20 de milioane de euro.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns