De la „moacă” la „Doamna Președintă”! Vocabular de bufet al aleșilor locali.

Distribuie articolul

Săptămâna aceasta, doi dintre aleșii gălățenilor, si aici ne referim la deputatul PNL, George Stângă, președintele Organizației Județene și primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, ne-au arătat cum se pot exprima ca niște „băieți de băieți” ce sunt, fie desprinși din zona lingvistică din spatele blocurilor, fie dintr-un bufet de gară.

Mai întâi a comis-o Georgel, care a ținut s-o felicite pe Iulia Sorocoleț pentru alegerea sa în funcția de „… președintă” a femeilor liberale. Referirea lui Georgel, evident nefericită, ar putea scurtcircuita nomenclatorul de meserii, ori statutul funcțiilor de conducere. Mă mir că Simona Antofi, cadru didactic universitar în ale literelor, nu l-a altoit, măcar și amical pe prezident.

Acum, bre Georgică, te poți duce la o doamnă doctoră, la o doamnă deputată ori senatoare după-un mic dejun cu ceai de sunătoare…! Rămâne cum am stabilit! Dislike și mai dă pe la școală!

Azi pe la amiază, se trezește și nea primaru’ cu o zicere de scara blocului. Zice el, Pucky că transportul în comun ar putea fi „…moacă”!

La Pucky alta-i problema pentru că aproape cert au mai rămas ceva reminiscențe lingvistice din zona Ecosal. O fi moacă, moca, hoha, mega sau alte elucubrații dintr-astea non-academice, bine de știut ar fi cam pe unde-ar fi linia roșie de demarcație lingvistică a primarului Pucky.

Cam așa vorbesc politicienii gălățeni din noua generație, ambii cu studii universitare, ambii la al doilea mandat de parlamentar, respectiv, primar, ambii cu funcții politice importante, ambii cu multe voturi primite de la gălățeni.


Distribuie articolul

You May Also Like