Cum ar putea renunța Victor Paul Dobre la fotoliul de parlamentar

Distribuie articolul

Grea pierdere pentru Camera Deputaților: după doar patru mandate Victor Paul Dobre, unul dintre cei mai longevivi politicieni gălățeni, ar putea spune adio activității parlamentare. Nu, nu se retrage (pensionar e deja, cu doar 4.000 de lei pe lună). Generos, politicianul remarcat prin cumințenie și cam atât dorește să le împărtășească din vasta sa experiență celor din Parlamentul European, chiar dacă nimeni nu i-a cerut acest lucru.

La doi ani după ce unul dintre colegii de partid îi cerea să iasă din politică, Dobre pare să țină cont în sfârșit de acest sfat.

”Eu cu domnul Dobre pot să spun că suntem chiar prieteni. Ne leagă o activitate comună de ani de zile. Totuşi, cred că pentru domnul Dobre a venit timpul să facă un pas înapoi şi să lase pe altcineva”, spunea Mihai Capră în septembrie 2016, înaintea alegerilor parlamentare.

Momentul pasului a venit dar nu înapoi, ci înainte: întrebat dacă ar intenționa să lase parlamentul României și să candideze la alegerile europarlamentare, Dobre nu și-a putut stăpâni bucuria unui astfel de gând și a răspuns râzând:

”Probabil președintele Ludovic Orban s-a gândit la mine când a stabilit criteriile. Pe cine n-ar interesa? E absolut prematur, întâi să stabilească criteriile, se vor adopta decizii, ele nu se iau pe genunchi”, a încercat să se tempereze singur Dobre.

Înainte de a fi un mare liberal, Dobre a fost un mic comunist, fiind membru PCR între 1976 – 1989. Afinitatea pentru liberalismul a simțit-o în 1991, când s-a înscris în partid și a urcat repede în postura de vicepreședinte al organizației municipale (din 1992), apoi în cea de președinte (din 1994) pentru a prelua din 1998 și până în 2017 funcția de președinte al organizației județene.

În plan local, Dobre a fost prefect al județului Galați (1996 – 2000)  și vicepreședinte al Consiliului Județului (2004 – 2005). În plan național, pe lângă faptul că e la al patrulea mandat de deputat, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și ministrul delegat al Administrației.

În această calitate s-a făcut remarcat și la nivel național: trebuia să fie cercetat penal în Dosarul „Referendumul”, pentru că i-a cerut şefului de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei să revină asupra cifrei alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente şi a trimis o nouă adresă către Curtea Constituţională. Mai pe românește, se încerca falsificarea alegerilor pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Din fericire pentru el, colegii parlamentari nu au încuviințat cererea de urmărire penală. Așa că poate avea drum liber spre Bruxelles.

Distribuie articolul

You May Also Like