Războiul din Ucraina a provocat o criză a piloților de pe Dunăre. Navele care transportă cereale din porturile Galați și Brăila către Marea Neagră au nevoie de personal calificat. AFDJ angajează piloți, atât începători, cât și cu experiență.
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a anunțat pe rețelele de socializare că face angajări. Sunt vizate pozițiile pilot maritim aspirant și pilot maritim, potrivit anunțului publicat pe Facebook. Reprezentanții AFDJ spun și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele interesate de ofertă.
„Posesor de brevet pilot maritim aspirant/pilot maritim, pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina și km 175 și în porturile situate pe acest, obținut în baza ordinului M.T.I nr. 1.203 din 30 iunie 2022; Posesor de carnet de marinar; Disponibilitate pentru programul de lucru în tură; Cunoștinte legislative în domeniul pilotajului; Abilități: rezistență la stres, lucrul în echipă”, scrie în anunțul AFDJ.
Cererile de angajare, însoțite de documentele care atestă pregătirea și experiența profesională, vor fi depuse la sediul din Galați al AFDJ. Criza piloților a apărut deoarece în ultimele luni a crescut foarte mult traficul pe Dunărea maritimă. Numeroase nave transportă cereale din Ucraina și aglomerează foarte mult porturile și brațele Dunării.