Pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate va crește de la 1 ianuarie 2023. Modificarea este necesară deoarece, tot de la 1 ianuarie, punctul de pensie se va majora la valoarea de 1.785 de lei, potrivit OUG care modifică Legea pensiilor.
„Această creștere a plafonului de la 1.429 lei la 1.608 lei/lună inclusiv are în vedere creșterea cu 12,5% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2023, precum și prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”, au explicat inițiatorii prevederii.
Ca urmare, începând cu 01 ianuarie 2023, plafonul de compensare cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii beneficiari ai programului social al Guvernului, se modifică de la 1.429 lei la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.
Totodată, Guvernul a reglementat acordarea în anul 2023, în două tranșe, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei.

