CPAC – aplicația produselor atestate

Distribuie articolul

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a prezentat versiunea actualizată a CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, aplicație mobilă care permite identificarea și localizarea în timp real a produselor alimentare românești certificate. Astfel, utilizatorii vor putea verifica autenticitatea produselor și vor putea consulta detaliile referitoare la producător și la rețetele utilizate, cu ajutorul funcției de scanare a codurilor QR aplicate pe etichetele produselor omologate.

Aplicația CPAC a fost lansată în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la începutul lunii noiembrie 2018 și este rezultatul unei acțiuni de voluntariat a departamentului IT din cadrul AFIR. Prin intermediul aplicației, Agenția promovează și sprijină consumul produselor omologate la nivel național (produse tradiționale, montane, cu rețetă consacrată) și la nivel european (produse cu denumire de origine protejată – DOP sau cu indicație geografică protejată – IGP).

Din județul Galați sunt atestate și înscrise 16 produse, dintre care cel mai cunoscut este vinul de DEALU BUJORU-lui.

Tipul atestat este DOC,IG,Varietal,1977 – Denumire de Origine Controlată: DEALU BUJORU; Indicație Geografică: Dealurile Moldovei; Varietal, produs la SCDVV Bujoru.

SCDVV Bujoru este una dintre unităţile de cercetare ştiinţifică din domeniul viticulturii şi vinificaţiei care îmbină armonios aspecte legate de munca de cercetare cu cele de implementare în sectorul de dezvoltare, ce reprezintă, în acelaşi timp, un câmp experimental.


Distribuie articolul

You May Also Like