Stă președintele Consiliului Județean vreo lună și ceva cu pancreasul la conservă și când își mai amintește că-i pe-acolo și-l trage ayatollahul Nica de butonii de la cămeșă să mai spună și el o vorbă, trosnește câte una, așa de la înălțimea motostivuitorului, cât să se ascundă toți pitpalacii nesatisfăcuți.
Măritatul Bujorului cotcodăcește prin curtea CJ poate l-ar auzi vecinii cum plânge el de mila păgubiților de la ultimele inundații. Zice el că la Cluj s-a răsturnat coviltirul cu bancnote iar pe la noi, nu s-a preocupat nimeni de sărmanii ce-au fost afectați.
Bre, Costică, poate da, poate nu, dar dacă tot e să-i plângem pe cei ce-au suferit, hai să nu umblăm cu unități de măsură diferite și să nu batem câmpii la început de toamnă.
Puțină aducere aminte. Cum împărțeai tu banii la UAT-uri doar pe principii politice? Adică să dai 10 000 lei, în bătaie de joc, la Vlădești, Corni, Cerțești la fel ca la Tecuci sau Matca? Iar acolo unde voi socialiștii aveați primari sumele să fie și de 10 ori mai mari.
Hai să aducem corul de bocitoare și prin alte părți nu numai unde ți se face ție sete. Că oamenii n-au nicio vină că au ales un primar de o culoare politică sau alta. Dar ce să-i faci, iar ai dat în marșarier pe autostradă…