Copil abandonat în stradă. Mama a fost reținută

Distribuie articolul

Copilul găsit astăzi, de Poliție, în zona „Casa roșie” din Galați, a fost lăsat pe stradă, de mama sa, fiindcă nu era cuminte. Poliția a găsit-o pe mama care și-a lăsat copilul pe stradă și o cercetează penal pentru abandon de familie. Băiețelul de află în custodia Direcției pentru Protecția Copilului.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că minorul a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu minorul și pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi. Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuiește fără forme legale și a fost condusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri. În cauza de față, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.Minorul a fost preluat și va rămâne momentan în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați”, transmite IPJ Galați.

În urma probatoriului administrat în cauză, față de mama copilului abandonat s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

A fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați, urmând ca în cursul zilei de 23 iulie 2021, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns