Președintele Euro Insol SPRL, Remus Borza a renunțat la funcția de administrator concordatar al combinatului gălățean.
Acesta spune că decisiv în luarea deciziei este poziționarea celor de la ANAF ce nu acceptă planul de restructurare. Borza nu dorește ca numele său să fie asociat, cu falimentul colosului gălățean.
Există conform lui Borza și un plan secund care ar putea redresa combinatul. Acest plan ar avea doua puncte, unul în care actualul acționar majoritar ar putea direcționa o sumă interesantă ce provine din vânzarea acțiunilor deținute la Comvex Constanta (28,5%), aproximativ 25 milioane euro.
Sau, dacă acest lucru nu se va concretiza, mai este în cărți varianta Sidex Sinergy- unde cinci companii importante din România, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de euro, par interesate de preluarea Liberty Galați.
Acestea ar putea prelua prin cesiune datoriile Liberty Galaţi, în special cele către Exim Banca Românească și care au fost garantate cu toate activele de pe platforma siderurgică, care ar trece astfel în posesia unei noi companii: SIDEX Synergy SA.