Concurs teoretic și practic de prim ajutor la Galați

Concursul pe teme de protecţie civilă „CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”, etapa naţională, va avea loc la Galați, în intervalul 23-26 iulie. Competiția, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, al Ministerului Sănătăţii Publice şi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi al autorităţilor administraţiei publice locale va aduna la start 30 de echipaje din ţară (120 de elevi şi 30 de profesori coordonatori).

Concursul cu tematică de protecţie civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv. Festivitatea de deschidere a concursului cu predarea/primirea raportului (aducerea Drapelului naţional, intonarea imnului concomitent cu arborarea drapelului pe catarg, trecerea în revistă a echipajelor, prezentarea mesajelor de deschidere a concursului, defilarea echipajelor participante) va avea loc luni, la ora 9.00, la Stadionul „Portul Rosu” Galaţi.

Proba teoretică se va desfășura la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galaţi, iar de la ora 13.00 vor avea loc diverse acţiuni la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Marţi, de la ora 9.00, se vor desfăşura la Stadionul „Portul Rosu” Galaţi probele de concurs „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m” şi „Dep1asarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 15.00. Activităţile sunt sponsorizate de Primăria Galaţi, Consiliul Judeţean Galaţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos Galaţi, Banca Comercială Română şi Carrefour.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns