Ca urmare a campaniei de verificare SGR în județul Galați, în perioada 3 iulie – 2 august GNM – Comisariatul Județean Galați a urmărit respectarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile la comercianți. Acțiunea a avut ca scop evaluarea conformității operatorilor economici cu reglementările SGR și identificarea disfuncționalităților în implementarea acestui sistem.
Astfel, au fost desfășurate 108 controale. Cu această ocazie au fost aplicate 11 avertismente, conform HG 1074/2021 și 5 avertismente conform altor acte normative. Totodată, au fost date și 6 amenzi în valoare totală de 200 000 lei, conform HG 1074/2021 și 3 amenzi în valoare totală de alte 200.000 lei conform altor acte normative.
Principalele nereguli constatate:
-Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor de ambalaje SGR returnate.
-Refuzul comercianților de a prelua manual ambalajele SGR returnate.
-Nerealizarea măsurilor pentru funcționarea aparatelor RVM (Reverse Vending Machines).
-Nefuncționalitatea aparatelor RVM.
-Nepreluarea conform contractului a ambalajelor SGR returnate de către administratorul SGR.
Potrivit GNM – Comisariatul Județean Galați, această campanie a evidențiat necesitatea intensificării eforturilor de conformare și educare a operatorilor economici privind importanța gestionării corecte a ambalajelor SGR. GNM va continua să monitorizeze îndeaproape respectarea reglementărilor și să sprijine inițiativele care contribuie la un mediu mai curat și sănătos.