Compania Națională Poșta Română anunță că își extinde portofoliul de produse și demarează procesul de achiziționare a 3.000 de cutii poștale digitale, aliniindu-se, astfel, la dinamica evoluției pieței.
Cutiile poștale urmează să fie amplasate atât în oficiile Poștei Române cu acces 24/7, cât și în alte oficii poștale și zone strategice de interes de pe teritoriul țării, astfel încât să fie accesibile pentru utilizare de către toți clienții și firmele de curierat.
În paralel cu acest proiect, Poșta Română va dezvolta o rețea de livrare pick-up/drop-off pentru magazinele online. Acest serviciu nou este conceput ca urmare a creșterii comerțului electronic și va oferi o altă opțiune de livrare consumatorilor finali care cumpără online, fiind disponibil în peste 3.000 de locații, oficii poștale și zone strategice de interes.
Investiția în Sisteme de Sortare Automatizată va contribui la reducerea timpului de tranzit pentru transportul coletelor în România și face parte din strategia de mod-ernizare a Poștei Române.
Aceste noi proiecte vor fi susținute de o echipă de consultanță externă condusă de Gian Sharp, care, în calitate de fost CEO al DHL România și Cargus, are o experiență semnificativă pe piața internă de curierat.
Poșta Română, brand național de tradiție, este liderul de piață în sectorul serviciilor poștale și deservește aproximativ 19 milioane de români, punând la dispoziție cea mai extinsă rețea de oficii poștale.