Ce vor păți participanții la contramanifestațiile de la Iași și Galați

Distribuie articolul

Asta-i culmea penalului: un partid cu numeroase probleme penale, caută acul penal în carul cu manifestanți. Doamna Dan de la Interne le-a cerut subordonaților să  analizeze imaginile și faptele de la contramanifestațiile de la Iași și Galați, pentru a lua măsuri contravenționale și penale față de cei care au încălcat legea. Totuși, dacă ar descoperi așa ceva, ce s-ar întâmpla? Noi credem că nu ar trebuie să se întâmple nimic, exact ca în cazul șefului de partid, un personaj cu o istorie bogată în „ale penalului”.

Nimeni nu știe care sunt actele penale căutate de polițiști, dar cert este că manifestanții de la Iași și Galați l-au supărat pe șeful mustăcios. Prin gura primului penal al țării au ieșit cuvintele cămăși negre, bătăuși, drogați. Apoi suspansul a crescut, în tablou fiind băgați niște bătrâni călcați în picioare, tineri cu ochii injectați, bâte și pietre. Nu contează că nimeni nu le-a văzut, contează că le-a auzit cel mai neiubit dintre pământeni. Iar trompeta de la Interne a fost trimisă să producă dovezi, exact ca în anii 90, când țărăniștii și liberalii se drogau și tipăreau bani falși. Anchetatorii lui Dan au fost băgați la vizionare de filme, poate, poate o să apară binladenul rezist ca să fie crucificat în fața electoratului cu două clase și venit minim garantat.

Protestatarii anti-PSD, care au participat la contramanifestațiile de la Galați și Iași ar putea fi cercetați penal. Nu vor fi invitați să se înscrie în PSD, cum ar zice unii cu umor negru, ci vor fi pedepsiți. Pentru că așa-i în România: legea-i lege, nu se discută și legea este aceeași pentru toți. Pentru toți cățeii!


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns