„Ana are mere!” Atât ne poate spune directorul socialist Gelu Stan de câțiva ani buni. Și ne mai și taie apa când are el chef.
Top News
Top News
Societățile prinse cu nereguli, vor fi făcute publice
Comunicatele emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor conţine numele operatorilor economici sancţionaţi în urma controalelor realizate de instituţie, atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viaţa sau interesele economice ale consumatorilor pot fi probate cu imagini foto-video sau documente, potrivit unui ordin emis recent.
Apă Canal: lucrările de modernizare a stației de repompare Filești vor fi gata în acest an
Modernizarea stației de repompare Filești va fi gata în acest an, înainte de termenul prevăzut în contract, au anunțat marți, reprezentanții societății Apă Canal.
Se înmulțesc cutremurele în Vrancea: două seisme s-au produs noaptea trecută
Două cutremure de intensitate medie s-au produs în noaptea de luni spre marți în zona seismică Vrancea.
Elevii vor primi în acest an școlar sume importante de bani
Autoritățile au implementat mai multe mecanisme de ajutor financiar pentru elevii care urmează diferite forme de studiu. Vorbim de burse sociale, de studiu și de merit.
Nu distrugeți industria navală națională!
”Industria navală românească este în pericol de moarte. Ordonanța de Urgență nr. 119, recent aprobată de Guvernul Ciucă, a dat o grea lovitură șantierelor navale și tuturor marilor companii din industria națională, eliminându-le din rândul consumatorilor care beneficiază de plafonarea prețului la curentul electric și gazele naturale consumate”, este apelul disperat al Asociației Naționale a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV)către guvernanții români.
Liceenii din Galați au ocazia de studia în SUA, în cadrul unei familii de nativi americani
American Councils for International Education anunță deschiderea unei noi runde de candidaturi pentru bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2023-2024 Ambasada Statelor Unite în România alături de American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și de Ministerul Educației Naționale invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2023-2024.
Weekend cu muzică rock la Galați
La Plaja Dunărea va fi festivalul Danube Rock Sounds Festivalul Danube Rock Sounds se va desfășura în weekendul următor la Plaja Dunărea din orașul Galați.
Trei cutremure, în doar 24 de ore, în Vrancea Trei cutremure de intensitate medie s-au produs duminică în zona seismică Vrancea
Acestea au apărut după o perioadă relativ liniștită în care nu s-au înregistrat decât seisme cu magnitudinea mai mică de 3.
Cronică hilară de partidă…hilară
De multă vreme n-am mai avut ocazia să văd așa tern, făcut parcă pe principiul filmelor vechi și proaste: „Plângi după banii achitați pe bilet și râzi de ceilalți ce-au intrat”.










