Comisarul şef Sorin Dănăila a fost demis, în urmă cu câteva zile de către conducerea centrală a instituției. Trei luni și-un pic
Eveniment
Eveniment
Registrul Auto Român lansează un program de atestare a stării tehnice a autovehiculelor la cumpărare
La cea de-a 20-a ediție a Salonului Auto București, RAR prezintă în stand piesa de rezistență a Departamentului Cercetare – autolaboratorul pentru monitorizarea calității
Pompierii gălățeni antrenați pentru Situații de Urgență Nucleară sau Radiologică
O echipă de pompieri specializați din județul Galați a participat, zilele trecute, la o acțiune mai „specială”: exercițiul național „Valahia 2023”. Seria de activități
Ștafeta Veteranilor ajunge astăzi la Galați
Ștafeta Veteranilor este un eveniment care se află la a zecea ediție, organizat de Invictus România și constă în integrarea a peste 500 de
Conferința Internațională de la Galați aduce în discuție Războiul Hibrid în Media
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit astăzi cea de-a XVI-a ediție a Conferinței Internaționale intitulată „Presa și cultura în spațiul european”, având
Prima Ediție a Folktober Fest pe 12 – 15 Octombrie, la Versus Pub!
În perioada 12-15 octombrie, Versus Pub va găzdui Prima Ediție a Folktober Fest, devenind focarul atenției pentru iubitorii de muzică folk și pasionații de
Festivalul “Acasă peste Prut” pe străzile Galațiului
Centrul Cultural “Dunărea de Jos”, instituție care se află sub autoritatea Consiliului Județean Galați, organizează în intervalul 6 – 8 octombrie Festivalul “Acasă peste
Conferință internațională de Cardiologie la Galați
Prima ediție a Conferinței de Cardiologie CARDIOGAL se va desfășura la Galați, ȋn perioada 5–7 octombrie 2023. Manifestarea este organizată sub egida Universității „Dunărea
Zece zile de ”bubuială” la Smârdan
În perioada 8-18 octombrie, se va desfășura în Poligonul Smârdan de la Galați exercițiul militar ”Justice Sword 23.II”. Potrivit informării prefecturii Galați, până atunci,










