Ion Zimbru s-a născut pe 1 septembrie 1952, în satul Zimbru, din comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din septembrie
Cultură
Cultură
Serate muzicale cu parfum de epocă la Muzeul „Teodor Cincu” Tecuci
Tecucenii sunt așteptați la o nouă seară specială într-un cadru elegant și plin de farmec, acolo unde muzica devine punte între trecut și prezent.
„Sărbătorile primăverii”, ediția XII la Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu”!
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Galați, în parteneriat cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială
Lansare de carte și vernisaj de expoziție la CARP Galați!
Salonul cultural „Armonii de toamnă” al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați organizează mâine, 15 aprilie, de la ora 11, în sala bibliotecii
Smaranda Brăescu, 78 de ani de la trecerea în eternitate!
La 2 februarie 1948, s-a stins din viață Smaranda Brăescu, personalitate de referință a aviației românești și mondiale, pionier al parașutismului și una dintre
„O noapte la muzeu – o lecție de istorie altfel”, la Muzeul „Teodor Cincu” Tecuci
Vineri, 23 ianuarie, la orele serii, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și-a deschis porțile într-un mod cu totul special, organizând evenimentul cultural-educațional
Expoziție de excepție de carte religioasă veche și carte laică, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci!
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale 2026 a fost organizată expoziția „Arta de a păstra timpul. Carte veche și tradiție culturală”. Organizată de către Muzeul
Mihai Eminescu, omagiat (și) la Galați!
Mai multe instituții gălățene, între care Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Consiliul Județean, Primăria Municipiului, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor
Redescoperă România – Călătorie muzicală la Ateneul tecucean
Fundația Pelin organizează sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 12, un recital cameral de excepție dedicat Zilei Culturii Naționale. Recitalul propune o incursiune sonoră
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, invită la lectură!
În aceste zile libere, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din municipiul Tecuci, invită la lectură. Prestigioasa revistă de cultură și literatură „Tecuciul literar-artistic” a










