Votul a fost secret și s-a exercitat cu buletine.
Mircea Abrudean (PNL) a primit 89 de voturi „pentru” și 28 de voturi „împotrivă”, fiind ales președinte al Senatului.
Sorin Grindeanu (PSD) a primit 201 voturi „pentru” și 20 de voturi „împotrivă”, acesta urmând să conducă Camera Deputaților.
Chestor la Camera Deputaților a fost votat deputatul PSD Marius Mărgărit, în locul lui Florin Manole, actual ministru al Muncii.
Schimbarea vine după ce șeful Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a ajuns ministru al Transporturilor în locul lui Sorin Grindeanu, iar șeful Senatului, Ilie Bolojan, este premier.
Abrudean a mai ocupat interimar funcția în perioada în care Ilie Bolojan a fost președinte interimar al României.
USR va nominaliza următorul Avocat al Poporului.