De vreo trei-patru zile circulația rutieră pe DN25 între comuna Drăgănești și municipiul Tecuci se desfășoară mai mult decât anevoios din cauza lucrărilor de la podul peste calea ferată.
Aceiași situație a fost și în luna august a anului trecut, exact pe podul despre care vorbim și acum.
Lucrările executate de societatea Lemacons sunt executate în dorul lelii, ieri, de exemplu, la o oră de vârf, pe respectivul pod putând fi văzut un singur muncitor ce dădea la lopată.
Coada de mașini se întindea pe aproape patru kilometri pe sensul de mers spre Tecuci, pe toată lungimea comunei Drăgănești și chiar o parte din Barcea, timpul pierdut de fiecare conducător auto fiind în medie aproximativ 40 de minute.
Problema s-a accentuat și din cauza programării defectuoase a semafoarelor de acces, pentru fiecare schimbare de culoare putând trece nu mai mult de 3-4 mașini.
E greu de spus cât va dura această situație, cert este că în zonă, elevii, navetiștii sau mașinile cu marfă ori de transport călători au întârzieri majore.
Localnicii spun că până la remedierea în totalitate a acestui pod este de preferat ruta ocolitoare de la Barcea prin Movileni spre Tecuci sau transportul feroviar.
Cei de la CNAIR, sub autoritatea cărora se află respectiva porțiune de drum, sunt ca mai tot timpul în ultima perioadă, fără vreun chef de a da explicații. Poate de aceea suficiența și disprețul față de cetățeni au generat, în propria ogradă, dese și totodată schimbări aiuritoare de conduceri executive în zona Galați.