Bătrânică salvată de jandarmii gălățeni

Astăzi, 17 februarie, în jurul orei 15, o femeie în vârstă de 83 de ani din Galați a apelat 112 după ce a căzut pe un teren viran din zona Calea Prutului și nu a mai reușit să se ridice.

În jurul ei se aflau mai mulți câini comunitari care lătrau, iar situația i-a accentuat starea de teamă.

Apelul a fost direcționat către un echipaj de jandarmerie.

Jandarmii au rămas în legătură telefonică cu femeia, pentru a o liniști și pentru a identifica exact locul în care se afla.

La sosire, oamenii legii au alungat câinii din apropiere, au ajutat-o să se ridice și au verificat dacă are nevoie de îngrijiri medicale.

Femeia le-a precizat că nu a fost atacată și că nu dorește intervenția unui echipaj medical.

Pentru a se asigura că ajunge în siguranță, jandarmii au însoțit-o pe femeie până acasă.

Ai putea fi interesat și de: